Activități

Peste 500 de persoane ajutate în prag de sărbători de Asociația „Filantropia Ortodoxă”, Bistrița-Năsăud

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, care oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, și acum, în pragul sărbătorii Nașterii Domnului, a venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă binecuvântarea și milostivirea Pruncului născut în ieslea Betleemului.

Astfel, s-au oferit pachete cu alimente pentru perioada Crăciunului, haine, dulciuri și jucării pentru cei mici. S-au oferit pachete unui număr de peste 100 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 20 şi 30 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 500 de persoane, astfel încât nimeni nu a plecat și nu va pleca neluat în seamă de la noi.

Produsele oferite sunt din colectele organizate de Preacucernicii Preoți în unele parohii din mediul rural și din donațiile bunilor noștri creștini din municipiu, care sprijină permanent activitatea noastră. Tuturor le mulțumim cu această ocazie pentru sprijinul acordat și bucuria oferită acestor frați mai mici ai lui Hristos.

De asemenea, în Centrele noastre rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Târlișua, li s-a oferit toată asistența spirituală specifică acestei perioade, bucurându-ne, de asemenea, de zeci de cete de colindători care aduc alinare și bucurie în sufletele noastre. În ziua praznicului, se vor organiza mese festive cu caracter tradițional astfel încât fiecare persoană să simtă prezentă atmosfera Praznicului Nașterii Domnului.

Radio Renașterea


Inaugurare centru rezidențial pentru persoane cu nevoi speciale – Târlișua

Cu ajutorul bunului Dumnezeu și mijlocirea Sfântului Filaret cel Milostiv, am inaugurat astăzi un nou proiect deosebit de important pentru societatea zilelor noastre: Centrul rezidențial pentru persoane cu nevoi speciale „Sfântul Filaret cel Milosiv” de la Târlișua. Este al treilea centru de tip rezidențial socio-medical, din cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, alături de Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice ”Sfinții Ioachim si Ana” de la Cușma si Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Zaharia și Elisabeta” de la Maieru. A fost o zi binecuvantată, plină de bucurii și împliniri, cu prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI și a Preasfințitului Evloghie, Episcop de Adrianopol și stareț al Mănăstirii Rila din Bulgaria. Vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați fost alături și ne veți fi în continuare, în misiunea frumoasă și mântuitoare a filantropiei-sociale!


IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuţ a binecuvântat Serviciul de Ambulanță ”Filantropia Ortodoxă” Bistrița

IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuţ a binecuvântat Serviciul de Ambulanță ”Filantropia Ortodoxă” Bistrița, un proiect al asociaţiei cu acelaşi nume, condusă de preotul Marius Pintican.

„Încercăm să întregim activitatea serviciilor noastre medicale în judeţul Bistriţa-Năsăud prin serviciile medicale pe Marius Pinticancare le desfăşurăm de doi ani de zile şi l-am gândit ca o întregire a purtării de grijă a Bisericii către cei nevoiaşi, către cei care se află în situaţii de dificultate şi mă refer la cazurile medicale şi sociale. Serviciul va funcţiona bazându-se pe transportul pacienţilor care nu necesită asistenţă specializată, mai precis va veni în sprijinul persoanelor care vor să fie internate în spital şi care nu necesită supraveghere medicală intensă”, a declarat pentru Timp Online pr. Marius Pintican, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia, maşina a fost concesionată de organizaţie de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Cluj pentru doi ani de zile, însă Asociaţia Filantropia Ortodoxă Bistriţa are de gând să cumpere autosanitare cu care să îşi desfăşoare activitatea.

„Ideea am luat-o de la Cluj unde funcţionează nouă servicii de ambulanţă private. Ştim cu toţii că Serviciul Judeţean de Ambulanţă dă prioritate urgenţelor, cazuriole de acest fel pe care vrem să le deservim noi fiind pe ultimul lor”, a adăugat el.

La sediul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Bistriţa va funcţiona un dispecerat, iar cei care doresc pot apela direct organizaţia la numărul de telefon 0363 107 076. Persoanele asigurate şi cazurile sociale nu vor fi obligate să plătească nimic întrucât se va semna un contract cu CJAS, iar restul vor achita o taxă modică, a mai adăugat Marius Pintican.

Preşedintele Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat că anul acesta nu Camelia Ilisuanvor putea fi decontate serviciile, însă de anul viitor asiguraţii nu vor plăti nimic.

„Vor putea intra sub contract cu noi în 2016 când va începe perioada de contractare. Deocamdată, există un HG prin care se prelungesc până la 31 martie 2016 contractele de anul acesta până va fi definitivat bugetul şi repartizat pe casele judeţene. Din1 aprilie 2016, vor putea intra în contract cu noi pe transport neasistat. Asociaţia Filantropia Ortodoxă are un contract cu CJAS pe îngrijiri la domiciliu. În ce priveşte apariţia acestor servicii private, mi se pare o idee bună. Noi, în judeţ, nu prea stăm bine la capitolul acesta şi, cu cât sunt mai multe entităţi care fac lucrul acesta, cu atât mai bine”, a declarat Camelia Ilişuan.

”Filantropia Ortodoxă din Bistriţa desfăşoară mai multe proiecte, iar cel mai nou proiect este cel cu Serviciul de Ambulanţă. Înainte aveam două cămine de bătrâni, cantina socială din Bistriţa, centrul de zi pentru persoane din Bistriţa şi multe altele, dar preşedintele al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă din Bistriţa, părintele Marius Pintican, a observat că mulţi dintre cei care apelează la ajutorul nostru sunt nedeplasabili şi cu maşini improvizate sau rugând pe unul şi pe altul să ne ajute să îi ducem la căminul de bătrâni, să îi aducem aici la centrul Filantropiei pentru ajutoare, e mai greu. Atunci s-a născut această idee, să facem rost de o ambulanţă care să ne ajute la aceste servicii. Cred că e primul serviciu de felul acesta din Patriarhia Română. Noi sperăm că vor fi şi altele pentru că Filantropia Ortodoxă are filială mare şi în Cluj, dar acolo nu avem o ambulanţă ca şi aici. Poate în timp vom avea şi acolo pentru că încă o dată, este de mare folos pentru a-i deplasa pe cei ce nu se pot deplasa singuri pentru a fi ajutaţi”, a spus Mitropolitul Andrei.

Pentru implicarea în crearea serviciului de Ambulanță ”Filantropia Ortodoxă”, Mitropolitul Clujului a dăruit principalilor sponsori Ordinul Sfântul Pahomie de la Gledin și diplome de aleasă cinstire.

Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud a fost înființată în 2012. În cei trei ani de activitate, asociația a deschis la Cușma și la Maieru două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu pentru întreg județul, iar la Bistrița un centrul de zi, aflat sub ocrotirea Sfântului Simion, cantina socială „Sfânta Filofteia” și cabinetul Medico-Social „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”.


Inaugurare Centru Rezidențial pentru persoane vârstnice-Cușma

Din 1 octombrie 2015, Asociația ”Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a deschis porțile Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice ”Sfinții Ioachim și Ana” din Cușma, comuna Livezile.

Astfel, au fost primiți primii beneficiari care au fost foarte de încântați de seviciile oferite în acest centru. Inaugurarea oficială va avea loc în data de 16 octombrie 2014, cu participarea Mitropolitului Andrei.

Centrul este dotat la standarde europene, oferind servicii de înaltă calitate persoanelor vârstnice. Construcția a fost realizată în baza unui proiect european și dotată conform standardelor în vigoare, de către Asociația ”Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud. Clădirea este alcătuită din 20 de camere cu câte două paturi fiecare, baie proprie, lift, bucătărie, sală de mese, sală de club, cabinet de asistență medicală, capelă și spațiu exterior de recreere.

Persoanele interesate pentru ocuparea unui loc în centru pot să se adreseze pentru informații la numerele 0745.522013 – pr. Ioan Marius Pintican şi 0751.755073 – Mihai Dedean”