Voluntarii Crucii Roșii Române Bistrița au fost în vizită la persoanele vârstnice din Centrul Rezidențial pentru Persoane cu Nevoi Speciale ”Sfântul Filaret cel Milostiv”

Voluntarii Crucii Roșii Române Bistrița au fost în vizită zilele trecute la persoanele vârstnice din Centrul Rezidențial pentru Persoane cu Nevoi Speciale ”Sfântul Filaret cel Milostiv”. Aceştia au împărtăşit bucuria de a crea împreună un om de zăpadă, după care voluntarii au împărţit mici daruri. Beneficiarii centrului au fost foarte emoţionaţi, retrăind, într-un fel, magia Crăciunului, au fost recunoscători pentru generozitatea lor și pentru faptul că se gândesc şi la oamenii singuri, mai ales când se apropie sărbătorile. Voluntarii au fost și ei impresionaţi de reacţiile persoanelor vârstnice, de poveștile acestora, au fost emoţionaţi şi bucuroşi că în Postul Crăciunului au făcut o faptă bună. Au înţeles că spiritul Crăciunului înseamnă să fii mai darnic, să faci mici bucurii celor care se află departe de familie și de cei dragi.
Mulțumim domnului Marius Moldovan care a organizat acestă acțiune!